Activitatea Directiei Silvice Sibiu la finele anului 2023 se desfasoara pe o suprafata de 114.742 ha, din care 61.250 ha fond forestier proprietate publica a statului, 40.797 ha fond forestier proprietate a unitatilor administrativ teritoriale, 12.695 ha fond forestier proprietate privata a persoanelor fizice si juridice.

STRUCTURA PE SPECII
In cazul structurii pe specii a padurilor proprietate publica a statului, ponderea rasinoaselor este de 40,6%, cel mai bine reprezentat fiind molidul in arborete pure. Fagul este de asemenea bine reprezentat cu 23,2% in arborete pure sau de amestec, quercineele participa cu 17,4 %, restul de 18,8% fiind ocupat de esente tari (18%) si diverse moi (0,8%).In structura pe specii a padurilor administrate pe baza de contract, ponderea rasinoaselor este de 18,3%, cel mai bine reprezentat fiind molidul (17%). Fagul este reprezentat cu 26,4% in arborete pure sau de amestec, quercineele participa cu 27%, restul de 28,2% fiind ocupat de esente tari (26,2%) si diverse moi (2,2%).

Posibilitatea anuala

Posibilitatea anuala de produse principale care se pot recolta din padurile proprietate publica a statului gospodarite actual de D.S. Sibiu este de 160,2 mii mc, la care se mai adauga taieri de conservare 28.6 mii mc, produse secundare 18.1 mii mc si igiena 26.1 mii mc. Posibilitatea anuala de produse principale a padurilor administrate pe baza de contract de catre D.S. Sibiu este de 104,1 mii mc la care se mai adauga taieri de conservare 22,8 mii mc, produse secundare 38,9 mii mc si igiena 20,4 mii mc.

Alte caracteristici ale fondului forestier sunt:

Starea de sănătate a pădurilor aflate în administrarea Direcţiei Silvice Sibiu, la nivelul anului 2018 este bună neînregistrâdu-se calamităţi datorate factorilor biotici, agenţilor puternici poluanţi, sau fenomene naturale nefavorabile..

CONDITII STATIONALE SI DE VEGETATIE

Relieful
Relieful judeţului Sibiu cuprinde o mare complexitate şi varietate de condiţii naturale. Fragmentarea şi etajarea reliefului au determinat şi instalarea speciilor forestiere, care prin însuşiri specifice a dat naştere celor mai diferite şi neaşteptate asociaţii vegetale.Pădurile (caracteristic fiecărei zone geomorfologice) se desfăşoară pe o largă amplitudine altitudinală – de la 265 m, în Depresiunea Târnavei Mari (Ocolul silvic Mediaş) până la 1750 m, în munţii Făgăraş şi chiar la 1850 m în munţii Lotrului (Masivul Conţu din Ocolul silvic Valea Sadului) sau Cindrelului.Repartizarea pe verticală a vegetaţiei forestiere, limitele şi contururile ei sunt rezultatul interacţiunii factorilor staţionali, un rol determinant avându-l aici formele de relief. Din acest punct de vedere se poate urmări o desfăşurare a pădurilor pe principalele mari unităţi de relief ale judeţului.

Zona munţilor.
În condiţiile judeţului Sibiu munţii stăpânesc 30% din suprafaţă. Ei străjuiesc partea de sud a judeţului şi fac parte din lanţul Carpaţilor Meridionali. Cele mai reprezentative masive muntoase sunt cele ale Făgăraşului, Lotrului şi Cindrelului.Munţii Făgăraşului desfăşoară aici, pe teritoriul judeţului nostru, jumătatea lor vestică şi versantul nordic, situat între Valea Po-dragului (Muchia Tărâţa) şi Valea Oltului. Aceştia îşi înalţă crestele şi piscurile stâncoase, la peste 2000 m – Negoiu (2535 m – al doilea din ţară), Vânătoarea lui Buteanu (2525 m), Vârtopul (2499 m), Ciortea (2426 m), Paltinul (2397 m), Laita (2390 m), Suru (2282 m) ş.a. Din creasta somitală curg spre nord văi adânci şi scobite, căldări cu lacuri glaciare precum Podragu, Bâlea, Doamnei, Avrig ş.a.Munţii Lotrului fac parte, ca şi Cindrelul, din diviziunea nordică a munţilor Parâng. Au înălţimi mai reduse – 2212 (Ştefleşti), 2081 (Conţu Mare), 2140 (Negovanu Mare), 2057 (Fărcaşu) şi un relief mai domol.Munţii Cindrelului se derulează pe versantul stâng al Văii Sadului până în Şaua Ştefleşti şi în continuare pe Valea Frumoasei. Se caracterizează prin vârfuri rotunjite, culmi prelungi, versanţi înclinaţi şi plaiuri ondulate şi accesibile.

Zona podişurilor şi a dealurilor
Se încadrează în unitatea structurală geomorfologică a Podişului Transilvaniei cu subunităţile sale locale fragmentate de Târnava Mare, Hârtibaciu, Visa şi Secaş. Cea mai mare parte este ocupată de aşa-numitul Podiş al Hârtibaciului, delimitat de Târnava Mare, Olt şi Visa. Acesta atinge şi cele mai mari înălţimi din zonă 6–700 m. În partea vestică se întinde Podişul Secaşelor, între Târnava Mare şi Depresiunile Sălişte – Apold. Spre nord, ca efect al eroziunii, s-au format o serie de platforme care nu depăşesc 5–600 m înălţime între Târnava Mare, Agârbiciu şi Secaş.Substratul litologic aparţine rocilor sedimentare şi se compune din depozite de marne, argile, pietriş, nisip ş.a. Această zonă este cel mai bine reprezentată şi ocupă 50% din suprafaţa judeţului.

Zona depresiunilor sau aria depresionară
Se intercalează şi separă cele două trepte ale dealurilor şi munţilor şi este situată între Munţii Făgăraşului, la sud şi Podişul Hârtibaciului, la nord. Principalele râuri care curg aici au sculptat adevărate culoare depresionare, în jurul cărora s-au dezvoltat şi majoritatea localităţilor. Ca întindere această arie ocupă cca. 20% din suprafaţa judeţului iar pădurile doar 3–4%.

Hidrografia
Teritoriul judeţului este împânzit de râurile care deversează în bazinele hidrografice ale Oltului şi Mureşului. Cumpăna apelor dintre acestea o formează Munţii Lotrului (Vârful Ştefleşti) şi se continuă prin Munţii Cindrel, după care coboară pe o linie relativ paralelă cu a Văii Hârtibaciului. Bazinul hidrografic al Oltului se desfăşoară în partea sudică a judeţului şi cuprinde două treimi din suprafaţa judeţului. Oltul pătrunde dinspre est şi curge pe o linie aproape paralelă cu Munţii Făgăraş, după care se îndreaptă spre sud, prin defileu. Pe malul drept colectează apele unor pâraie din zona colinară – Noul, Fermele, Săcădate şi Bradului, după care preia, prin intermediul Cibinului, întregul bazin al Văii Hârtibaciului cu afluenţii săi.    Din zona montană, tot pe malul drept, sunt colectate râurile din bazinul hidrografic al Văii Cibinului, iar mai spre sud pe cele aparţinând bazinului Văii Sadului. Spre hotarul sudic al judeţului, pe malul drept al Oltului se varsă pâraiele Meghişul, Lotrioara şi Râul Vadului. Din stânga, Oltul adună toate râurile ce izvorăsc din Munţii Făgăraş: Ghirloţel, Arpaş, Valea Neagră, Bâlea, Scoreiu, Sărata, Porumbacul, Avrig, Mârşa, Racoviţa, Moaşa, Fătu, Valea Merilor, Strâmba şi Rândiboul.   

Bazinul hidrografic al Mureşului, este reprezentat prin cei doi mari afluenţi: Târnava Mare, în zona dealurilor şi Sebeşul, în cea montană. Târnava Mare traversează judeţul în partea nordică şi colectează numeroase râuri (Laslea, Valchid, Biertan). Râul Sebeş izvorăşte din zona montană (şi constituie o parte a hotarului cu judeţul Alba) colectând apele Frumoasei, Curpătului, Cibanului, Bistrei şi Dobra.În cadrul hidrografiei judeţului îşi au locul lacurile naturale alpine formate în căldările (circurile) glaciare din Făgăraş – Bâlea (la 2035 m de 4.6 ha), Podragu (la 1950 m, 2,35 ha), Doamnei (la 1860 m, 0,5 ha), Avrig (2011 m, 1,47 ha), Capra, Călţun ş.a. sau din Cindrel, Iezerul Mare de 3,41 ha şi Iezerul Mic (0,25 ha la 1950 m). De asemenea menţionăm prezenţa unor lacuri artificiale de interes hidroenergetic şi pentru alimentarea cu apă a localităţilor: Lacul Negovanul pentru alimentarea hidrocentralei Sadu V, lacurile de la hidrocentralele Sadu I şi Sadu II tot pe Valea Sadului, lacul de la Pisc de pe Valea Cibinului cu profil mixt de alimentare cu apă şi hidroenergetic. Din aceeaşi categorie face parte amplă acumularea hidroenergetică de la Oaşa, din zona superioară a Sebeşului. Să menţionăm lacurile de pe Valea Oltului, din zona Arpaş şi Avrig. În zona dealurilor s-au constituit acumulări pentru irigaţii, prevenirea inundaţiilor sau creşterea peştelui la Râura, Brădeni, Ighiş, Mag, Săcel, Visa (obârşie).

Să nu uităm lacurile sărate din Ocna Sibiului formate, în locul vechilor saline şi care folosesc scopurilor terapeutice.

Clima
În ceea ce priveşte judeţul Sibiu, vom preciza că aici predomină un climat temperat continental, de nuanţă central europeană, cu ierni moderate şi veri răcoroase. Datorită reliefului frământat şi cu trăsături locale variabile, şi factorii climatici înregistrează valori foarte diferite şi se constituie în etaje climatice distincte, corespunzătoare marilor unităţi de relief: munte, dealuri şi depresiuni. Principalele elemente ce caracterizează climatul staţiunilor forestiere sunt: temperatura sau regimul termic; precipitaţiile sau regimul pluviometric; vântul sau regimul eolian.Temperatura În judeţul Sibiu, temperaturile medii anuale înregistrează valori cuprinse între 9o, în Depresiunea Apoldului, -2o în Munţii Făgăraş şi 0o în Cindrel. Ele sunt mai coborâte faţă de ţinuturile învecinate de la sud şi vest, în condiţii similare de altitudine. Distribuţia temperaturilor este strâns legată de influenţa reliefului sau se manifestă în mod diferit de la un sezon la altul şi chiar de la o lună la alta. Depresiunea Făgăraşului bunăoară înregistrează cele mai scăzute temperaturi iarna, datorită localizărilor frecvente de aer rece.În lunile ianuarie şi februarie se întâlnesc frecvente inversiuni termice, determinate de staţionarea aerului rece în depresiuni şi a producerii înseninării pe platouri sau culmi mai înalte.

În ceea ce priveşte vegetaţia forestieră, evoluţia şi desfăşurarea temperaturilor determină declanşarea sau încheierea vegetaţiei, producerea gerurilor târzii de primăvară (20 – 25.IV.) sau a celor timpurii de toamnă (10 – 15.X.) cu influenţe negative asupra plantelor: îngheţarea sau degerarea lujerilor, uscarea frunzelor, descălţarea puieţilor în pepinieră, formarea inimii de ger ş.a. În locurile unde se formează aşa-numitele „găuri de ger” datorită staţionării aerului rece, vegetaţia are de suferit şi trebuie avute în vedere speciile care sunt cele mai expuse.Precipitaţiile În cadrul teritoriului ocupat de pădure, precipitaţiile anuale înregistrează valori între 568 mm (Şeica Mare) şi 1000 mm în bazinul superior al Văii Sadului. Volumul lor descreşte de la sud spre nord, în raport direct cu coborârea generală a reliefului dar şi de la est la vest, în funcţie de condiţiile locale orografice şi de deplasare a aerului. În ceea ce priveşte distribuţia lor, în cursul anului, se constată o concentrare în timpul verii, peste două cincimi din total, în special în lunile iunie şi iulie, astfel că sezonul de vegetaţie este destul de bine susţinut. În perioada de vară ploile au caracter de aversă, cu cantităţi mari de apă în intervale de timp scurte. Cele mai puţine precipitaţii cad în lunile februarie, ianuarie şi decembrie. În regiunea de munte precipitaţiile solide se produc pe parcursul a zece luni din an iar la coline iarna ţine din noiembrie până în aprilie. Pădurea influenţează precipitaţiile care cad asupra ei prin durata de reţinere şi scurgere, regimul de umiditate din interior ş.a.

Vântul in judeţul Sibiu, circulaţia maselor de aer este predominantă dinspre nord-est. În zona montană vânturi din direcţia N şi NV au produs însemnate doborâturi în arborete pure de molid. Prezenţa lor se face simţită, cu deosebire în părţile înalte şi larg deschise. De asemenea relieful terenului poate influenţa direcţia vântului şi determina instalarea anumitor forme de vegetaţie. Din coridorul mai larg al văii Mureşului bate un vânt denumit „Moroşanul”. În Depresiunea Sibiului cel mai frecvent bate Vântul Mare, care vine dinspre munte şi contribuie la topirea zăpezii. Cu totul izolat se mai semnalează şi prezenţa Olteţului, Crivăţului şi Austrului. Local, vânturile calde care topesc zăpezile, poartă denumiri ca „Boarea Râului” (Gura Râului), „Gureanu” (Avrig) ş.a. 

 
Formaţii forestiere şi tipuri de pădure
Principalele formaţii forestiere şi tipuri de pădure caracteristice condiţiilor staţionale ale judeţului Sibiu, vor fi prezentate în desfăşurarea lor altitudinală pe principalele componente. În cuprinsul zonei forestiere montane se diferenţiază existenţa a 3 subzone de vegetaţie.Subzona molidului - este localizată în partea superioară a pădurilor şi constituie în multe cazuri, limita forestieră către golul alpin. Ele formează o fâşie compactă situată imediat sub rariştile subalpine, continuă sau întreruptă, care se întinde altitudinal între 1850 şi 900 m.Sub aspectul compoziţiei speciilor, predomină molidul, care formează arborete pure pe suprafeţe foarte mari. În mod sporadic apare scoruşul, paltinul de munte sau salcia căprească. Arbuştii şi ei puţini, sunt reprezentaţi prin socul roşu, caprifoiul, cununiţa, tulichina ş.a., plantele ierboase sunt reprezentate prin: Oxalis acetosella, Soldanella Montana, Homogyne alpine, Luzula sylvatica, ferigi, muşchi ş.a.La limita inferioară, molidişurile se întrepătrund cu bradul sau fagul, iar pe văi cu aninul alb (Munţii Făgăraş). Principalele tipuri de pădure întâlnite frecvent în această subzonă sunt: - molidişul de limită, de stâncărie sau de soluri schelete; - molidişul cu muşchi verzi; - molidişul cu Vaccinium, Oxalis, Luzula sylvatica etc,: - molidişul normal cu floră de mull ş.a.

Subzona pădurilor de amestec de molid, brad şi fag se localizează de regulă sub cel al molidişurilor pure şi se întinde altitudinal între 800 şi 1300 m, uneori chiar la 1400 m. În compoziţia lor, în partea superioară amestecul are loc între molid şi fag sau molid şi larice (mai rar) iar mai jos între brad şi fag sau între molid, brad şi fag, în proporţii foarte variate.Cele mai frecvente tipuri de pădure sunt: - molideto – făgete normale, cu Lazula, Oxalis, Vaccinum ş.a.; - amestecuri de molid, fag şi brad cu Festuca, floră de mull sau de stâncărie; - molideto – brădet cu floră de mull; - brădetofăgete cu Festuca sylvatica, Luzulla, Vaccinium, de stâncărie sau pe soluri schelete; - făgete montane cu Luzula, Vaccinium, Festuca, Carex ş.a.; - aninişuri pe soluri gleizate sau anin alb pe aluviuni: - molideto – laricet (în bazinul Bâlea).Subzona făgetelor montane este constituită din arborete pure cât şi din amestecuri cu alte specii (în special cu răşinoase). Arboretele pure de fag din această subzonă au o amplitudine ecologică mare şi se întind în cadrul a trei subzone de vegetaţie: molidişuri, amestecuri de răşinoase şi foioase şi făgete propriu zise. Altitudinal ele se întind  de la poalele munţilor la cca. 700 m şi până la 1200 sau chiar 1300 m. În anumite staţiuni fagul participă la constituirea vegetaţiei forestiere de limită, atât superioară cât şi inferioară.Specia predominantă este fagul (Fagus sylvatica) la care se mai asociază în proporţii reduse sau diseminate paltinul de munte, teiul, frasinul, carpenul, gorunul sau bradul (uneori sorbul).Principalele tipuri de pădure întâlnite în această subzonă sunt: - făget normal cu floră de mull (cele mai productive); - făget montan cu Rubus hirtus; - făget montan pe soluri schelete de stâncărie, de eroziune, etc.; - făget montan cu Luzula, Festuca, Vaccinium ş.a.; - făgeto-cărpinete; - anin negru pe aluviuni (sau anin alb). –

Vegetaţia forestieră de dealuri şi podişuri este predominantă de prezenţa cvercineelor care constituie arborete pure sau în amestec, atât între speciile de stejar, dar mai ales cu alte specii de foioase sub forma şleaurilor: cu fag, carpen, tei, ulm, paltin, cireş, frasin, plop, mesteacăn ş.a, cuprinzănd următoarele subzone:Subzona făgetelor de dealuri este constituită în general din făgete pure, cu anumite interferenţe de specii, în punctele de contact cu alte formaţii forestiere. În componenţa pădurilor se mai întâlnesc gorunul, carpenul, teiul, paltinul, frasinul, plopul, mesteacănul ş.a.În subzona gorunetelor şi a şleaurilor cu gorun, gorunul reprezintă specia cea mai răspândită. El constituie arborete pure, amestecuri cu stejar sau cu alte specii de foioase, sub forma şleaurilor în care mai participă carpenul, fagul, jugastrul, teiul, frasinul, paltinul, cireşul, plopul, mesteacănul ş.a. Pădurile, de gorun – pure sau în amestec – sunt destul de dispersate şi sunt înconjurate de terenuri agricole, mai rar de alte formaţii forestiere.  

În aceste condiţii se pot distinge câteva tipuri mai reprezentative:
 - gorunete şi şleauri situate la altitudini peste 650 m, pe versanţi abrupţi, stâncoşi, pe soluri superficiale, în condiţii grele de vegetaţie, cu floră acidofilă şi productivitate inferioară, gorunete cu arbuşti pitici acidofili, gorunete de stâncărie cu Luzula, gorunete de coastă cu graminee, Luzula, Festuca etc. (cele menţionate peste 700 m);- gorunete situate pe platouri sau în depresiunile de la poalele munţilor, la altitudini de 4-600 m, formate din arborete de gorun cu floră de mull, goruneto-făgete cu floră de mull, şleau de deal cu gorun şi fag, gorunete cu cărpiniţă, Luzula, Festuca, graminee, Carex ş.a. de productivitate mijlocie şi superioară;- gorunete de podiş, instalate pe versanţi cu pante moderate, pe coame sau platouri, la altitudini de 380-600 m, care realizează productivităţi superioare: gorunete cu floră de mull, goruneto-făgete cu floră de mull, şleau de deal cu gorun şi fag, gorunete pe sol rendzinic, goruneto-stejărete, gorunete de coastă cu graminee, Luzula, Festuca, Carex etc., şleau de deal de gorun şi stejar etc.

În această subzonă se întâlnesc şi cele mai multe arborete derivate de carpen. Subzona stejăretelor şi a şleaurilor cu stejar ocupă suprafeţe restrânse din fondul forestier al judeţului: În componenţa stejăretelor pure (stejarul pedunculat) mai participă în mod diseminat gorunul (la limita superioară), carpenul, teiul, cireşul, frasinul, paltinul, plopul, mesteacănul, jugastrul ş.a.

Principalele tipuri de pădure mai frecvente în această subzonă sunt următoarele:
     - stejar de terase joase şi lunci, de coastă, platouri, stejărete pure ş.a.

     - şleau de stejar, stejereto-goruneto-şleau de productivitate superioară, şleaul de deal cu stejar pendunculat ş.a.

Formaţii forestiere extrazonale. În cadrul fondului forestier sibian întâlnim numeroase cazuri când sub influenţa unor condiţii staţionale locale (sol, climă, relief etc.) în arealul sau subzona unor păduri, se instalează grupat sau în amestec şi unele tipuri specifice altor subzone forestiere. Numeroase inversiuni dintre etajele de vegetaţie, multe dintre ele amintite anterior, între gorunete şi făgete sau între diferite specii de amestec, uneori fără o explicaţie aparentă, se regăsesc în multe cazuri în pădurile noastre.

Aceste situaţii iau aspectul unor mozaicuri de păduri, ca expresie a complexităţii şi varietăţii condiţiilor staţionale locale.

Dintre acestea amintim: - şleaurile de ceret de deal cu gorun (O.S. Sibiu); - amestecuri de gârniţă, cer şi gorun pe soluri schelete de productivitate inferioară (O.S. Mediaş, Sibiu); - arborete pure de stejar pufos sau amestecuri cu gorunul (Ocolul Mediaş – pe cale de dispariţie datorită efectului distructiv al poluării industriale de la Copşa Mică). Se mai menţin dispersate în UP XI, Petiş (O.S. Mediaş); - arborete de mojdrean – pe anumiţi versanţi însoriţi, cu sau fără stâncă la suprafaţă.

Formaţiile forestiere relicte sunt reprezentate printr-un număr restrâns de specii, retrase în anumite staţiuni unde au scăpat de concureţa celorlalte specii, mai bine adaptate din punct de vedere ecologic. Ele amintesc, probabil, de existenţa unor arborete care ocupau arii mult mai întinse altădată, corespunzătoare altor condiţii staţionale.Dintre acestea amintim: - formaţiile de zâmbru, cembretele (Pinus cembra) care se mai menţin în Munţii Cindrel, în jurul căldării glaciare a Iezărului Mare, în etajul subalpin la aproape 1900 m unde ocupă cca 1 ha, fiind în amestec cu molidul din rariştile sub-alpine (6 Pi.c., 4 Mo). - formaţii de larice localizate în bazinul Văii Bâlea în amestec intim cu molidul (subzona Molidului) la altitudini de 1200 m pe versanţi sud-vestici (în UP. V. Bâlea ua. 12 E, în vârstă de 80 ani), sau sub forma unor insule la Ocolul silvic Avrig (UP.II Porumbacu, ua. 74, 75 şi 105).- formaţii de tisă (Taxus baccata) se găsesc în Munţii Făgăraşului, în bazinul Văii Porumbacului.

Formaţii forestiere intrazonale se instalează în câteva subzone sau etaje, şi sunt localizate de regulă în luncile râurilor. Ele sunt influenţate totuşi de formaţiile zonale prin speciile participante în alcătuirea lor altitudinală. Fără a ocupa suprafeţe prea mari în fondul forestier, aceste formaţii se întâlnesc în luncile râurilor de la munte şi dealuri ca zăvoaie reprezentate prin: - anin alb pe aluviuni nisipoase sau grohotişuri (uneori apare şi  mesteacănul); - anin negru pe aluviuni; - amestecuri de anin cu plop şi sălcii mai rar cu alte specii se află în lungul pâraielor, deseori înconjurate de terenuri agricole.